Vasile si Raveica traiau o viata linistita si bucolica intr-un satuc de la marginea judetului Suceava. Erau casatoriti de aproape douazeci de ani si trecerea timpului parea sa nu-si fi lasat adanc urmele in existenta lor. Se iubeau ca-n prima zi. Raveica statea si grijea de casa, Vasile lucra pe tractor la cooperativa cand era de arat si, in restul timpului, construia sobe si mai repara cate una - alta prin căşile consatenilor. Pe Raveica n-o prea batea, din cand in cand doar, cand o mai prindea ca venea acasa beata dupa cateva portii bune de şuli-buli (amestec de bautura spirtoasa cu aroma de vodca si sirop de capsuni, de obicei servit din shot-uri), ii mai aplica cate o corectie la ureche cu pomba de la bicicleta, si, pana si vecina de vizavi poate confirma: in ultimii zece ani, doar de doua ori a venit la ea plangand si cu sangele siroindu-i din urechi.
Intamplarea ce urmeaza s-o povestesc nu-si are cu adevarat radacinile in realitate. Dar asta e un "debate" foarte vechi. O amica de a mea spunea de curand ca, noi suntem cei care traim intr-un turn de fildes, noi nu traim in realitate. Vasile si Raveica sunt! acea realitate. O fi, n-o fi, nu stiu, cert e ca intr-una din zile, Vasile a comandat sarmale. "Nevasta, io amu' ma duc la munca, si, cand m-oi intoarece sara acasa, mie sa-mi faci sa manc sarmale !" Zis si facut. Raveica nu ar avea curajul in veci sa nesocoteasca asemenea dorinte. Stiti si voi cum pot fi sotii la sat, is mai rai ca o femeie gravida, si, daca ar fi fost nevoie, Raveica s-ar fi dus prin vecini sa ia cu imprumut cate o foaie de varza, cate ce-o fi, numai sa faca sa iasa sarmalele... N-a fost nevoie. A facut o mandrete de sarmale, mici mci, cum se fac in bucovina, si gustoase foc.
Vasile nu-si mai aminteste mare lucru din acea seara. Poate mai bine asa. Cert e ca fusese zi de chenzina, si, uite asa, iata-i pe Vasile impreuna cu Dumitru Apetrei si cu Mazăre intoxicandu-se la birtu' satului cu cateva litre de bautura spirtoasa cu aroma de vodca. Iesisera mai tarziu de la lucru, si, excitati de bancnotele care le fosneau proaspat in buzunar, s-au gandit sa bea si ei un paharel, "ca doar oameni suntem" si, uite asa, Vasile, cu gandul la sarmale, s-a facut muci in mod organizat. Nu statea departe de birt, dar la ora respectiva si in halul acela, i-a luat cam doua ore sa parcurga cei trei patru sute de metri pana acasa. Foamea era teribila, si, mai degraba, gandul la sarmale l-a adus acasa ca, altfel, ar fi innoptat in vreun sant la marginea drumului.
A ajuns Vasile acasa. De aici nu putem reface filmul decat presupunand ce era "firesc" sa se intample. Raveica i-a facut sarmale si i le-a incalzit inainte sa se culce pentru a doua oara. Nu era prima oara ca Vasile venea tarziu acasa si ea ii lasa ceva de mancare si se culca. Era mai bine sa previna o cearta, chiar daca nu ea era cea beata, chestia cu pompa de bicicleta era valabila si in cazul asta... Sarmalele le-a incalzit in oala in care le facuse si, ca sa ramana cat de cat calde, a asezat un vailing peste oala. Era destul de etans si caldura s-a pastrat destul de bine, desi Vasile mai avea sa intarzie. Ceasul rau a facut sa aiba o mâţă care umbla de-a fatatul de vreo doua zile si, naiba stie cum, a ajuns biata animala in bucatarie sa-si caute un loc unde sa fete. In orice caz, era de preferat un loc caldut unde sa-si screama progeniturile si, cum nu se putea mai bine, vailingul de de-asupra oalei cu sarmale, era mai mult decat potrivit. Vasile nu a inteles nici in ziua de azi exact ce s-a intamplat, si, dupa spusele Raveicai, stim doar ca l-a gasit pe la cinci ale diminetii zacand pe podeaua din bucatarie cu faţa plină de sânge si resturi neidentificabile. Vecina lu' vara-mea care l-a vizitat o data la sanatoriu, la Socola, zicea ca Vasile nu vorbea prea mult, doar asa, din cand in cand, i se lumina privirea si incepea sa bata din palme, strigand "sarmale, sarmale, miauuu, miauuu !". Au trecut zece ani de atunci. Nu mai stiu nimic de Vasile, sa speram ca e bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu