Stau cu un sentiment de regret si amara intelegere faţă de cei pe care, fara sa fi vrut, m-am trezit că i-am luat drept geamandura. Îngeri căzuti, sfinti si cerşetori, diavoli in mizerie, pizdocani sau chelboşi care au avut umor candva. Pentru că umorul negru din natura care ne inconjoara e invariabil prezent, nu ne alegem referinţele de genul acesta dintre cei răsăriţi şi iluminaţi. Le alegem dintre cei decăzuţi, pentru că este, in final, un act pe jumatate terapeutic, pe jumatate reflex culinar. Omul, fiară civilizată la propriu, cu veceu şi instalaţii HI-FI, este cel mai desavârşit carnibal. Antilopa şchioapă devine geamandură.
Aduc in felul acesta, cu multă reverenţă, mulţumiri celor care mi-au aratat cât de jos poţi sa ajungi. Pentru unii mă doare sufletul, pentru altii imi imaginez cum urinez cu poftă peste ei de la etaj. Când modelele tale candva - acum au ajuns geamanduri, e dureros sa accepti, deşi stomacul carnibalului are nevoie să ronţăie ceva. Rămâi doar cu o greaţa si un aftertaste incomod sa constaţi cum gândul bun, empatia şi compasiunea s-au topit precum Johnny topeşte cuburi şi cuburi şi nu se opreşte niciodata, şi, unde candva a fost doar iubire de aproape acum găseşti un mizantrop desăvârşit care malaxeaza căcat fără oprire.
Keep it real. Acceptă că te hraneşti cu carnea lor cand te identifici cu EGO-ul si nu uita să ai un pic de înţelegere pentru cei care te-au facut sa fii ceea ce ai ajuns sa fii. Nu te lăsa scârbit pentru că alţii sunt cum sunt. Opreşte-te si miroase florile. Sau păsările. Alea care nu zboară, deşi nu s-a pomenit incă păsărică sa nu zboare catre un ţinut mai bine încălzit sau un copac mai gros. Contează să fii tu magicianul care face primăvară pe metru patrat. Restul e natură, şi natura, in salbăticia si in cruditatea ei haotică, e frumoasă...
