M-a intrebat zilele trecute cineva mai in serios, mai in gluma, "ce am facut eu sa schimb lumea asta mizera". Sau ceva in genul. Raspunsul meu, ca intotdeauna in situatii din astea, e ca am facut mai mult decat unii si mult mai putin decat altii care au facut o diferenta. Am ajuns sa constat ca cea mai mare calitate a mea - (drums rolling) - aceea de a intelege fapte, oameni, lucruri, mecanisme, situatii - nu a adus niciodata mai mult decat, pe de o parte, hrana orgoliului meu vesnic hulpav de emotii ieftine, pe de alta parte, cand Ego-ul doarme pe rotile si sunt doar Eu, se asterne o serena amaraciune total acceptata, total asumata, deja bine primita. Pare un paradox, dar nu poti schimba nimic pana nu te schimbi pe tine. Nu poti schimba lumea din frustrare si nefericire. Iar fericirea e posibila pentru orisicare dintre noi, dar este individuala. Nu este nici extaz colectiv, nici exaltare personala. Ea exista in nonexistenta ei. Odata ce ai pus problema existentei ei, ea nu (mai) este acolo. Dar ea exista. Atunci cand nu te gandesti la ea. Atunci cand te disociezi de Ego. Atunci cand propria-ti amaraciune iti este aproape. Atunci cand te-ai predat.
